Delincventul juvenil
autor necunoscut
redata de Radu Marian

Priviti la mine, sunt delincventul juvenil.
Sunt cel ce uda lumea cu lacrimi de copil.
Ma joc cu alte jocuri, am alte jucarii,
Terenul meu de joaca e-nchis in puscarii.

In loc sa am ca paznic un inger pazitor,
Pe mine ma pazeste un supraveghetor.
Imi mangai printre gratii bucata mea de cer,
Caci cerul lumii mele e ingradit de fier.

Eu nici macar in vise nu ma mai vad zburand.
Cel mai ades din noapte, eu ma trezesc plangand.
Copilaria toata mi-e prinsa-n cazier,
Eu, nu mai am nimic la care sa mai sper.

Nu vreau sa cred de-acum ca sunt deja batran,
Mai vreau sa cred in zane, sa cred in Mos Craciun,
Mai vreau inca patine, vreau sa ma scald in iaz,
Vreau raza mea de soare sa-mi umble pe obraz.

Mi-e dor si de colegi, mi-e dor de scoala toata,
Mi-e dor in recreatii sa mai vorbesc c-o fata.
Puneti-ma la colt cand fac cate-o prostie,
Sunt, totusi, prea copil sa stau in puscarie.

Aici e noaptea lumii, cum puneti flori in ea ?
Ce pot sa-nvete aici copii de varsta mea ?
Traind in intuneric, cum as putea sa cresc
Crezand ca anormalul este ceva firesc ?

Cam ce povesti voi spune, atunci cand voi fi tata ?
Ce grozavii urmeaza dupa „ a fost o data ”?
O sa-mi mai poata oare, ca mana sa alinte ?
Voi sti sa-mi cresc copiii ? Voi sti sa fiu parinte ?

Sunt totusi, ani de zile. De stam aici atat,
In locul frumusetii, noi vom vedea urat.
Nu cautati la noi. In alta parte-i vina,
De vreti sa stergeti raul, gasiti-i radacina !

Din nuca cea mai tare, sadita, iese pom
Deci, cauta-ti in mine samanta mea de om,
Gasiti pamantul bun in care s-o saditi,
Udati lastarul bine, doar gradinari sa fiti.

Catati-va in suflet, atunci cand judecati,
Aveti copii ca mine, la ei sa va uitati.
Ganditi-va mai bine, bagati mai bine seama,
Macar, va fie mila. Mi-e tare dor de mama…

Deci da! O adevarata lovitura! Eu zic sa ne baricadam in case!!!

Ea: tânără fecioară, fără prea multe reuşite, în căutare de afirmare-n cruda viaţă-i de liceeancă

El: puţin mai bătrân, dar în continuare tânăr, în plină ascensiune

Ea: o ucenică fără profesor

El: autodidact

Story:

Îl vede-n liceu-i şi inima-i trăsaltă ştie că tre’ să-l facă al ei, el nici nu o observă.

În încercarea-i disperată îi dă comment pe facebook. El îi răspunde şi încheie “Trebuie să plec!”

Morala:

Renunţaţi la shaorma!!!

Orice asemănare este pur întâmplătoare (sau nu)!

“Ioani, a nebunit lumea!” 

Şi apoi m-a trăznit ca un fulger! Şi eu am blog! Şi am tastat repede wordpress.com. Intru şi şi ce să vezi surpriză mari, mari în 2 ani de pauză strânsei vreo 500 şi ceva de vizitatori şi atunci mi-am zis  ” Sunt ş’o şmecheră?” răspunsul nemai putând să-l aştept că m-apucai de postul ista.

Acum la sfârşit de blog, îmi promit să fiu mai harnică!

Afară încep să se audă primele tunete, e noapte cerul e luminat din când în când de un fulger dezlănţuit, picuri par să cadă în acelaşi ritm repezitor cu care îţi trec ţie prin minte toate lucrurile pe care le-ai făcut din ipocrizie, simţi că ăsta e momentul să pleci, să alergi, să te eliberezi, nu mai ai nevoie de ei, o să fi un renegat fericit. Societatea nu vrea oameni ca tine, nici tu nu vrei pe lângă tine indivizii ei, în mintea ta se dă o lupta . Atunci când te lupţi cu tine, cine va câştiga? O parte din tine tot o sa piardă. Orice s-ar întâmpla o să fie greu, şti, nu îţi pasă de ceilalţi, acum nu e momentul, numai tu contezi si de asta îţi e cel mai frică. Vechile complexe încep sa te macine, ieşi afară simţi nevoia să te speli de toate.

Picături mari, reci cad rapid pe tine, nu le simţi, nu poţi sa te gândeşti la altceva în afară de propriile temeri, îţi e frică să faci ordine în cutia ta cu sentimente, îţi e frică de lucrurile vechi pe care o să le găseşti, care îţi aduceau bucurie în trecut şi care acum sunt imposibil de găsit, nu-i nimic te lepezi de ele, te lepezi de trecutul frumos, de cel urât şi rămâi să îţi construieşti viitorul.

Primul meu post:

OM. SIMPLU.

Dacă ar fi să mergem pe o sârmă, deasupra tuturor greşelilor, am fi în stare să ne păstrăm echilibrul, să nu fi tentaţi să coborâm acolo atât de jos în întuneric? Am putea noi rezista tentației de a fi imperfecţi? Ne-am dori să fim doar nişte păpuşi care nu greşesc niciodată?

NU! Suntem făcuţi să greşim, suntem programaţi să ne bucurăm de greşelile noastre, adorăm interzisul, ne jucăm cu el şi apoi devenim dependenţi. Vrem mai mult şi mai mult şi, astfel, vătămăm totul în jurul nostru, ne amintim de sârmă, o vrem înapoi, vrem iarăşi sus, vedem că este imposibil, disperăm, credem că divinitatea ne va ajuta, pură prostie, nu există ajutor odată ce eşti printre păcătoşi, nu există ieşire, ceilalţi zic că au găsit-o, te căieşti? Crezi că asta va ajuta la ceva? Spui că nu o vei mai face? Te minţi singur. O vrei, e drogul tău, ai făcut-o o dată, de două, de trei ori o să o faci iar, ţi-a intrat în obişnuinţă. Te simţi distrus, dar dintr-o dată ai o revelaţie, îţi aminteşti că tu ai vrut să cazi, şi îţi plăcea când te prăbuşeai, simţeai cum adrenalina îţi săgeta fiecare celulă, era plăcut nu? Acum vrei să te ridici ca să mai cazi odată? Eşti bolnav. Nu şti ce vrei. Care e scopul tău? Râzi ironic, e plăcut să păcătuieşti? Îţi zici că nimeni nu e perfect, însă îţi aminteşti din nou cum mergeai pe sârmă, ochii îţi lăcrimează, nu vrei să plângi. Eşti slab. Numai poţi să ieşi din cercul acesta, te simţi constrâns, se strânge laţul, sunteţi tot mai mulţi şi spaţiul e tot mai strâns, simţi nevoia să te remarci, vrei să îţi fie recunoscută puterea, trebuie să păcătuieşti iarăşi, trebuie să greşeşti intenţionat, s-au terminat şansele tale la un loc în loja celor nevinovaţi. Încerci să devii cel mai rău, asta e soluţia, o să fii superior prin răutate. Devii incoerent, nu îţi mai poţi pune ordine în gânduri. Ce ai făcut?!

Eşti bolnav. Ai nevoie de ajutor. Eşti slab. Simţi că te prăbuşeşti iarăşi. Oare e posibil? Prăpastia e şi mai adâncă de atât? Eşti uimit. Simţi că nu există limite. Te crezi zeu? Începi să înţelegi că eşti om. Eşti raţional şi, totuşi, lipsit de conştiinţă. Îţi promiţi că o să treci şi peste asta, eşti la un pas de depresie şi totuşi mai ai speranţe, tinzi către sus, vrei la lumină. Eşti convins o să ajungi acolo. De astăzi o să părăseşti materialitatea, o să fi doar un suflet fugar, vei fi unul dintre rătăcitorii fericiţi, care se mulţumesc cu puţin. Este momentul să o faci, vei renunţa la plăcerile materiale, vei renunţa la gândurile tale negre? Ei te primesc cu braţele deschise în lumea lor, trebuie doar să renunţi, se apropie tot mai mult de tine vor să ştie răspunsul, te presează, îi alungi. Eşti slab. Tocmai te-ai dispensat de tot ceea ce era bun şi , totuşi, simţi că ai făcut ce trebuia, ai ales calea uşoară. Începi să ţipi, trebuie să te descarci, toţi trec pe lângă tine, nici nu te privesc, nu îi interesează, eşti singur. Vrei să te întorci la familie, şi constaţi cu stupoare că a dispărut. Ce se întâmplă? Ea trebuia să te sprijine necondiţionat, cauţi răspunsuri. Le găseşti. Acum plângi iarăşi, a trecut timpul pe lângă tine, nu mai eşti tânăr. Priveşti către cer, sunt tot mai puţini pe sârmă, le strigi să aibă grijă să nu rupă firul ca şi tine, prea târziu, încă unul coboară. Simţi milă. Nu îţi place. Mergi mai departe ca un simplu spectator, eşti prea bătrân ca să mai faci istorie. Îşi pare rău că ai pierdut timpul, numai poţi face nimic, a trecut, ţi-au mai rămas câteva fire de nisip în clepsidra atât de ciobită şi murdară. Te calmezi încerci să faci un bilanţ. Recapitulezi. Ce ai realizat? Ai fost sus odată nu ştiai ce e greşeala, te-ai prăbuşit, tu ai vrut-o, ai căutat o scăpare, ai găsit-o şi totuşi ai refuzat-o, ai căzut iarăşi şi mai jos. Acum ai realizat că ai din nou nevoie de ajutor nu-l mai găseşti de data asta eşti singur, eşti bătrân. Ce e de făcut? Eşti capabil să renunţi la toate? Poţi să te recunoşti înfrânt sau o să te încăpăţânezi să continui o luptă care e deja pierdută? Vei lupta, îţi şopteşti de data asta nesigur. Unde îţi este tot curajul din tinereţe? Unde eşti tu? Te-ai schimbat fără să îţi dai seama, acum eşti mai calculat mai înţelept şi totuşi nu suficient de înţelept să găseşti rezolvarea. Cauţi calea de mijloc, dar e greu să o găseşti când ai trăit printre excese. Ai vrea să renunţi, dar nu mai vrei greşeli. Consideri că e o greşeală să te dai bătut când nu mai ai nimic de câştigat? Încearcă să îţi alungi gândurile negre nu te vor ajuta, şti doar că eşti singur. Nu mai există bine şi rău, exişti doar tu. Niciodată nu a existat bine şi rău în viziunea ta, niciodată nu a existat nimic. Nu ai fost decât un corp măcinat de valorile materiale, iar acum trupul tău e rece şi palid, iar tu îl priveşti de sus nepăsător. Eşti mort. Ai muncit degeaba. Nimeni nu te plânge. Nimeni nu ştie că ai murit şi nimeni nu e interesat să afle. Îţi pare rău. Acum pleci în căutarea a ceea ce nu ai trăit. Oare o sa găseşti ceva ce nu există?