Sunt eu

Începuturile sunt grele mereu. Fiind prima oara când scriu pe blog nu îmi gasesc cuvintele, sper ca odată cu timpul asta să nu mai fie o problemă şi să pot să îmi expun aici părerile, frustrările şi tot ceea ce îmi trece prin minte cu mai multă uşurinţă. Ştiu suna de parcă aş fi în campanie electorală.

Primul meu post:

OM. SIMPLU.

Dacă ar fi să mergem pe o sârmă, deasupra tuturor greşelilor, am fi în stare să ne păstrăm echilibrul, să nu fi tentaţi să coborâm acolo atât de jos în întuneric? Am putea noi rezista tentației de a fi imperfecţi? Ne-am dori să fim doar nişte păpuşi care nu greşesc niciodată?

NU! Suntem făcuţi să greşim, suntem programaţi să ne bucurăm de greşelile noastre, adorăm interzisul, ne jucăm cu el şi apoi devenim dependenţi. Vrem mai mult şi mai mult şi, astfel, vătămăm totul în jurul nostru, ne amintim de sârmă, o vrem înapoi, vrem iarăşi sus, vedem că este imposibil, disperăm, credem că divinitatea ne va ajuta, pură prostie, nu există ajutor odată ce eşti printre păcătoşi, nu există ieşire, ceilalţi zic că au găsit-o, te căieşti? Crezi că asta va ajuta la ceva? Spui că nu o vei mai face? Te minţi singur. O vrei, e drogul tău, ai făcut-o o dată, de două, de trei ori o să o faci iar, ţi-a intrat în obişnuinţă. Te simţi distrus, dar dintr-o dată ai o revelaţie, îţi aminteşti că tu ai vrut să cazi, şi îţi plăcea când te prăbuşeai, simţeai cum adrenalina îţi săgeta fiecare celulă, era plăcut nu? Acum vrei să te ridici ca să mai cazi odată? Eşti bolnav. Nu şti ce vrei. Care e scopul tău? Râzi ironic, e plăcut să păcătuieşti? Îţi zici că nimeni nu e perfect, însă îţi aminteşti din nou cum mergeai pe sârmă, ochii îţi lăcrimează, nu vrei să plângi. Eşti slab. Numai poţi să ieşi din cercul acesta, te simţi constrâns, se strânge laţul, sunteţi tot mai mulţi şi spaţiul e tot mai strâns, simţi nevoia să te remarci, vrei să îţi fie recunoscută puterea, trebuie să păcătuieşti iarăşi, trebuie să greşeşti intenţionat, s-au terminat şansele tale la un loc în loja celor nevinovaţi. Încerci să devii cel mai rău, asta e soluţia, o să fii superior prin răutate. Devii incoerent, nu îţi mai poţi pune ordine în gânduri. Ce ai făcut?!

Eşti bolnav. Ai nevoie de ajutor. Eşti slab. Simţi că te prăbuşeşti iarăşi. Oare e posibil? Prăpastia e şi mai adâncă de atât? Eşti uimit. Simţi că nu există limite. Te crezi zeu? Începi să înţelegi că eşti om. Eşti raţional şi, totuşi, lipsit de conştiinţă. Îţi promiţi că o să treci şi peste asta, eşti la un pas de depresie şi totuşi mai ai speranţe, tinzi către sus, vrei la lumină. Eşti convins o să ajungi acolo. De astăzi o să părăseşti materialitatea, o să fi doar un suflet fugar, vei fi unul dintre rătăcitorii fericiţi, care se mulţumesc cu puţin. Este momentul să o faci, vei renunţa la plăcerile materiale, vei renunţa la gândurile tale negre? Ei te primesc cu braţele deschise în lumea lor, trebuie doar să renunţi, se apropie tot mai mult de tine vor să ştie răspunsul, te presează, îi alungi. Eşti slab. Tocmai te-ai dispensat de tot ceea ce era bun şi , totuşi, simţi că ai făcut ce trebuia, ai ales calea uşoară. Începi să ţipi, trebuie să te descarci, toţi trec pe lângă tine, nici nu te privesc, nu îi interesează, eşti singur. Vrei să te întorci la familie, şi constaţi cu stupoare că a dispărut. Ce se întâmplă? Ea trebuia să te sprijine necondiţionat, cauţi răspunsuri. Le găseşti. Acum plângi iarăşi, a trecut timpul pe lângă tine, nu mai eşti tânăr. Priveşti către cer, sunt tot mai puţini pe sârmă, le strigi să aibă grijă să nu rupă firul ca şi tine, prea târziu, încă unul coboară. Simţi milă. Nu îţi place. Mergi mai departe ca un simplu spectator, eşti prea bătrân ca să mai faci istorie. Îşi pare rău că ai pierdut timpul, numai poţi face nimic, a trecut, ţi-au mai rămas câteva fire de nisip în clepsidra atât de ciobită şi murdară. Te calmezi încerci să faci un bilanţ. Recapitulezi. Ce ai realizat? Ai fost sus odată nu ştiai ce e greşeala, te-ai prăbuşit, tu ai vrut-o, ai căutat o scăpare, ai găsit-o şi totuşi ai refuzat-o, ai căzut iarăşi şi mai jos. Acum ai realizat că ai din nou nevoie de ajutor nu-l mai găseşti de data asta eşti singur, eşti bătrân. Ce e de făcut? Eşti capabil să renunţi la toate? Poţi să te recunoşti înfrânt sau o să te încăpăţânezi să continui o luptă care e deja pierdută? Vei lupta, îţi şopteşti de data asta nesigur. Unde îţi este tot curajul din tinereţe? Unde eşti tu? Te-ai schimbat fără să îţi dai seama, acum eşti mai calculat mai înţelept şi totuşi nu suficient de înţelept să găseşti rezolvarea. Cauţi calea de mijloc, dar e greu să o găseşti când ai trăit printre excese. Ai vrea să renunţi, dar nu mai vrei greşeli. Consideri că e o greşeală să te dai bătut când nu mai ai nimic de câştigat? Încearcă să îţi alungi gândurile negre nu te vor ajuta, şti doar că eşti singur. Nu mai există bine şi rău, exişti doar tu. Niciodată nu a existat bine şi rău în viziunea ta, niciodată nu a existat nimic. Nu ai fost decât un corp măcinat de valorile materiale, iar acum trupul tău e rece şi palid, iar tu îl priveşti de sus nepăsător. Eşti mort. Ai muncit degeaba. Nimeni nu te plânge. Nimeni nu ştie că ai murit şi nimeni nu e interesat să afle. Îţi pare rău. Acum pleci în căutarea a ceea ce nu ai trăit. Oare o sa găseşti ceva ce nu există?